Fanii roș-albaștrilor au fost împrăștiați de poliție ieri, la Bruxelles, când i-au anunțat pe belgieni că patronul echipei Steaua e „For sale”
Suporterii steliști au făcut ieri un nou pas în protestul lor împotriva lui Gigi Becali. După ce s-au fotografiat în toată țara cu mesaje anti-Becali, fanii care îl vor pe finanțatorul Stelei afară din Ghencea au lovit și la Bruxelles, acolo unde omul de afaceri se află în aceste zile. 20 dintre fani au protestat ieri în fața Parlamentului Europei, acolo unde Becali era prezent la una dintre ședințe. Cu bannere pe care scria „Becali for sale”, alături de imaginea acestuia cu un clop de cioban pe cap, suporterii au scandat câteva minute împotriva finanțatorului stelist, spre amuzamentul trecătorilor.
„Fără măști!”
Protestul a fost oprit de polițiștii belgieni, însă nu din motive de securitate. Aceștia le-au cerut românilor să renunțe la măști și la cagule. Protestatarii au refuzat, fiind nevoiți să plece din fața Parlamentului European înainte ca Becali să-și facă apariția. Gigi Becali aflase deja aseară despre acțiunea de protest. Contactat de ProSport, patronul Stelei a spus că nu s-a întâlnit cu respectivii suporteri și că, dacă aceștia ar fi organizat o manifestație de protest, acțiunea lor ar fi fost ilegală. „Aici este civilizație, n-ai voie să protestezi oricum, când îți vine. Eu nu i-am văzut, orașul este mare, dar în fața Parlamentului n-au fost. Iar Poliția își face datoria aici. Protestezi ilegal, te și arestează! Eu cred c-au fost doar vorbe”, a spus Becali aseară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER